Diana Mereu: "Norina este 'Doamna de fier' a podiatriei în România!"

Diana Mereu

"O persoană ambițioasă, dedicată și hotărâtă, care reprezintă o oază de inspirație și energie – în această ipostază am avut deosebita plăcere de a o cunoaște pe Norina în urmă cu doi ani prin prisma aderării companiei pe care o reprezintă la RASCI.

Dincolo de profesionalismul cu care i-a obișnuit pe toți cu care lucrează sau colaborează, Norina este o persoană foarte implicată în tot ceea ce o motivează și, anume, promovarea și susținerea unei vieți sănătoase și responsabile.

Perseverența cu care s-a dedicat unuia dintre proiectele sale de suflet a avut ecou nu doar la nivel național, dar și internațional. Mă refer aici la înființarea Asociației de Podiatrie, o organizație care are drept scop dezvoltarea îngrijirii medicale a piciorului, adică podiatria. Mai mult, Norina a fost pionul principal care, prin forțe proprii și ghidată de un profund interes social, etic și civic, a pus bazele profesiei de podiatru și a educației academice specifice acestei profesii medicale în România. Mă simt onorată că am cunoscut omul din spatele profesionistului Norina!"

Diana Mereu

Despre Diana Mereu:

Din poziția de Director Executiv al RASCI (Asociația Română a Producătorilor de medicamente fără prescripție, suplimente alimentare și dispozitive medicale), Diana Mereu asigură conducerea activității curente a Asociației şi punerea în aplicare a tuturor deciziilor Consiliului Director.

Anterior acestei poziții, Diana a ocupat diferite funcții atȃt în cadrul diviziei de produse farmaceutice cu prescripție, cȃt și ȋn cadrul diviziei Consumer Healthcare ale companiei GlaxoSmithKline. Cu o pregătire academică în domeniul farmaciei și managementului serviciilor de sănătate, Diana a absolvit un Executive MBA la Maastricht School of Management.

Link RASCI

  • Share this post!

Norina Gâvan

Spirit - Atitudine - Implicare